Martin Siebenbürger

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Martin Siebenbürger, născut Mert (Martin) Kapp, numit și Capinius, (n. ca. 1475, Sibiu – d. 11 august 1522, Wiener Neustadt) a fost un jude orășenesc și primar al Vienei originar din Transilvania.

Studiile[modificare | modificare sursă]

I-a urmat unchiului său Siegmund Siebenbürger la Viena, unde a studiat științele juridice.

Cariera[modificare | modificare sursă]

În anul 1503 a fost ales Procurator Nationis Hungaricae la Universitatea din Viena, iar apoi a fost ales de trei ori (în 1505, 1510 și 1516) în demnitatea de decan al Facultății de Drept din Viena. Concomitent, din anul 1512, a îndeplinit funcția de jude orășenesc al Vienei. În perioada de vacanță a tronului survenită după moartea împăratului Maximilian I a apărat drepturile cetățenilor vienezi și a refuzat să recunoască autoritatea unei comisii instituite de Carol Quintul. Fratele acestuia, arhiducele Ferdinand, care nu cunoștea germana, a instituit un tribunal la Wiener Neustadt, care l-a condamnat la moarte pe primar și pe alți inculpați. Primii doi condamnați au fost executați în data de 9 august 1522. Primarul Siebenbürger a fost executat prin decapitare în data de 11 august 1522, împreună cu alți cinci condamnați. Locul execuției, situat în piața centrală din Wiener Neustadt, este marcat cu un pavaj special.

Memoria[modificare | modificare sursă]

O stradă din Viena îi poartă numele.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Hans Lahoda, Der Ständekampf in den österreichischen Erblanden nach dem Tod Maximilians I. bis zu seiner Beendigung im Blutgericht von Wiener Neustadt, Viena, 1949.